ai ceva de spus ?

Scurt despre Înghițit sau ... Ghid Di Viațî | Part I

2010-10-02T13:26:00.008+03:00

Iaka sîntâmplă câte'odată c merji merj merji, împotriva vântului, și întâmplător îț nimerești o muscî drept în gît, ș n'ai șifași....o înghiț - ș merji mai diparti......Ap iaka'șa ș'in viațî.....lupț lupțlupț...ș s'întâmplî câti'un kkt...ș iarî n'ai și fași...înghiț ș lupț maidiparti...

Sîntem tarirecunoscători capașitațîi di a înghițî, mai ales noi moldovenii......și'am fașinoi făr di dânsa..? "

Ghid DiViațî (GDV), Partea I

Relația guvernare – opoziție: confruntare și/sau cooperare ?

2010-01-18T22:02:00.004+02:00

Guvernare – Opoziţie, este genul de relaţie învingător – învins, unde învingătorul se bucură desigur de poziţia sa, însă în acelaşi timp îşi face griji pentru menţinerea acesteia, dat fiind faptul că a doua tabără, odată ajunsă în opoziţie, nu va pierde nici o ocazie să critice fiece acţiune, sau mai ales greşeală a guvernării. Şi toate acestea în “grija şi spre binele populaţiei “ .

Luând în consideraţie situaţia politică complicată, pe care încă o avem în ţara, ne dăm destul de bine seama totuşi cât este de necesar şi greu de obţinut acest echilibru, această stabilitate pe arena politică.

Totuşi, relaţia guvernare – opoziţie presupune atât confruntare cât şi cooperare.

Însăşi confruntarea este în sine un proces normal, că de altfel, pentru ce mai este opoziţie ?. Confruntările sunt permanente, pe motive generale, cum sunt doctrinele partidelor opus poziţionate ( de dreapta – de stânga), viziunile asupra unor chestiuni importante pentru întreaga societate ( exemplul limbii de stat în Rep. Moldova ) şi in genere, bazate pe însuşi raportul putere – opoziţie. Şi există confruntări aparente, care de fapt sunt nişte reacţii, când normale, când nu prea, ale opoziţiei, încercând astfel să ştirbească din imaginea guvernării, implicând MassMedia şi prezentându’se cu fast publicului ca salvatori ai ţării. În realitate însă, de cele mai dese ori, este o banală goană după viitoarele voturi, sau … un joc în faţa electoratului.

Însă, merită de menţionat faptul că confruntarea ca atare reprezintă garantul unui echilibru, fie şi fragil, dar echilibru. Doar astfel, guvernarea este nevoită să’şi respecte promisiunile, să acţioneze în conformitate cu legea şi în cele din urmă să nu’şi permită impermisibilul, fapt care ar fi fost inevitabil în lipsa unui câine supraveghetor, în “persoana” opoziţiei. Aşa devine evident rolul destul de important al opoziţiei, care, nici mai mult nici mai puţin reprezintă interesele unei bune părţi a populaţiei. Cel puţin aşa ar trebui să fie.

Necătând la numeroasele confruntări şi efectele acestora, în scena politicului este loc şi pentru cooperare. De altfel, nu sunt unice cazurile când partidul / partidele aflate la guvernare are nevoie şi de susţinerea opoziţiei în realizarea unor modificări normative, acţiuni sau chiar reforme. În astfel de situaţii în spatele “cooperării” de cele mai dese ori se află “un os, sau chiar o bucată bună de carne” aruncată opoziţiei întru acceptarea unor cedări. Mai rare sunt situaţiile când guvernarea şi opoziţia fac un pas comun în aceeaşi direcţie, pentru un interes naţional. Dar şi aici puţin probabil că opoziţia să se arate prea aproape de partea guvernantă, populaţiei / electoratului declarând doar că îşi îndeplineşte o obligaţie faţă de acestia.

Un minus pentru imaginea guvernării, şi un “cadou” pentru opozişie, este înfăptuirea de către primii a reformelor nepopulare, dar în acelaşi timp atât de necesare. Aceste acţiuni ale guvernării trezesc deseori discuţii aprinse în societate, mărimea taberelor Pro si Contra fiind în dependenţă de modul în care părţile ( g : o ) îşi argumentează poziţiile, şi nu în utlimul rând, fenomen bine cunoscut în RM, capacitatea de a ajunge la urechile oamenilor. Aici deja e o problemă ce ţine de libertatea presei.

Aşadar, luând în considerare toate cele sus menţionate, putem afirma că relaţia guvernare – opoziţie este una complexă, dinamică şi foarte diferită, în funcţie de ţara în care are loc acest raport, societatea în cauză şi desigur multitudinea evenimentelor naţionale şi internaţionale capabile să influenţeze starea lucrurilor.

Altfel spus … adevărate sunt cuvintele celebrului Petre Pandrea : “Politicianul este vulpe flamândă, în opoziţie, şi urs obez, la putere”

Consensul politic ca instrument democratic

2010-01-11T16:30:00.004+02:00

“Nouăzeci la sută din arta de a trăi constă în a te înțelege cu cei pe care nu’i poți suferi “

Samuel Goldwyn

Consens – în explicația DEX’ului îl percepem ca pe o înțelegere, o identitate de păreri, un acord și în cele din urmă – o armonie. Fapt care în domeniul politicului sună mai mult a un ideal, spre care se tot tinde. Deși nici aici nu putem fi foarte siguri, dându’ne destul de bine seama ca fiecare forță politică are anumite interese care se deosebesc câtu’și de puțin de interesele altei forțe politice, chiar si aliate, nemaivorbind deja de cele adverse.

Dacă să vorbim totuși despre consensul politic ca un instrument democratic, da, ar fi, un instrument perfect, dar nu trebuie să uităm că democrația înseamnă inclusiv și libera inițiativă și libera competiție, condiții în care a se ajunge la o asanumită “armonie” pe plan politic este foarte și foarte dificil.

Luând în considerație cele sus menționate, mă aleg cu părerea că consensul politic totuși se reduce la un compromis politic. Situație în sine posibilă, și destul de practicată de’a lungul istoriei. Scopul acestor compromise este de multe ori nu atât atragerea reciprocă și dorința partidelor de a merge pe aceeași cale, ci necesitatea stringentă de a evita o criză politică, care efectiv provoacă crizele socială si economică, sau, satisfacerea dorinței / pressing’ului unei forțe majore, cum ar fi un stat mult mai puternic sau o organizație internațională, de care, direct sau indirect, depinde această țară în care partidele respective își joacă opera.

Totuși, desigur, consensul / compromisul devine și este o soluție în cazul când mediul politic al tării este bazat pe doi piloni, mereu in competiție, fiecare având tendința de a atrage și de a forma o coaliție cu unele partide mai mici, trecute desigur de pragul electoral, reușind astfel să alcătuiască o majoritate și respectiv – să formeze guvernul.

Această “Înțelegere” menită să “Salveze țara”, numită politicos în cercurile politice și media (mai ales cele angajate politic) ca fiind un consens politic, riscă a fi criticat foarte dur de populație și de societatea civilă, mai ales când acest Guvern de coaliție suferă eșec. Astfel, cred că cel mai potrivit și recent exemplu este cel al României, unde doua forțe diametral opuse au căzut de acord să conducă împreună țara, efectul acestei soluții fiind pe față. Personal, la fel ca și o multime de analiști, consider că ar fi fost mult mai eficientă o coaliție a Democrat Liberalilor cu Național Liberalii, însă suntem în situația în care posibil anumite ambiții personale, posibil anumite interese de partid au pus piedici acestei realizări.

Republica Moldova, un caz foarte interesant, mai ales luând în considerație evenimentele recente. Aici în contextul consensului politic avem două tablouri. Unul care a avut loc, și își produce efectul, fiind salutat de electoratul a patru formațiuni politice, întrucât din start s’a urmărit un scop major și comun. Și un alt scenariu de consens, pretins de actuala opoziție (PCRM+PDM), care spre fericirea tuturor a rămas doar în visele acesteia, realizarea căruia însă, fără îndoială, în condițiile unei societăți puternic polarizate ar fi provocat noi revolte în masă. In acelasi timp, este de menționat faptul că ambele aceste scenarii se exclud reciproc. Rămâne doar să urmărim, să sperăm și să acționăm când va fi nevoie……

”Nimic pe lume nu ajunge să se înțeleagă atât de bine ca doua dureri asemănătoare”

Honore de Balzac

eu ?

2010-01-11T10:41:00.001+02:00

... da, am şi eu ceva de spus ! şi o voi spune

Fac şi eu parte din multdiscutatul şi probabil principalul erou al anului 2009 - TINERETUL , îmi pasă şi mie de tot ceea ce se întâmplă în jur, de viitor, de soarta mea şi a pamântului pe care m'am născut şi pe care am de gând să'mi trăiesc viaţa. Tocmai de aceea nu vreau să tac, nu am tăcut până acum (în pofida încercărilor unor "instituţii" de a ne închide gura) şi nu o voi face nici de acum încolo. În situaţia în care ne aflăm noi astăzi, este necesar să tinzi să devii o voce auzită, o voce comentată, criticată şi luată în consideraţie când vine vorba de dezbateri şi discuţii, mai ales în sfera blogurilor.

Voi încerca să mă dau şi eu cu părerea când voi considera că este nevoie, când voi dispune de timp şi cu siguranţă când se va întâmpla ceva mai mult sau mai puţin important...Voi încerca să fiu obiectiv, dar până la urmă, obiectivitatea e foarte relativă, şi... nu pentru asta iţi faci un blog personal, nu ? a'ţi expune părerea proprie, a critica poziţia oficială, dacă e cazul ... ăsta cred ca e scopul strigătului în public, sau ... ?